Ionuţ Caragea: „Poetul – donator universal“
Suntem mereu într-o cursă contra cronometru cu viaţa. Simţim nevoia de a şti cât mai mult, de a transcende de la o etapă la alta, pentru ca în final cunoştinţele noastre să fie moştenite de alte şi alte generaţii ce urmează. Însă cât anume din ceea ce am acumulat rămâne posterităţii? Toate visurile noastre, toate aspiraţiile, memoria clipelor intime, care este finalitatea lor? Să fie toate doar o moştenire lasată pământului?
Cred că la aceste lucruri m-am gândit când am început a scrie, concomitent cu trăirile profunde prin care treceam. Nu mi-am pus niciodată problema din ce anume curent literar fac parte, ce cărţi sau texte sunt mai importante. Am citit şi am rezonat cu mai mulţi scriitori, nu voi da nume, respectându-i pe toţi pentru felul în care au reuşit să transmită un mesaj. De la cine către cine?
Se spune că un poet fără har, fără inspiraţie divină, este doar un simplu versificator. Însă cine anume stabileşte cine are sau nu acest har? Şi mai mult de atât, suntem creatori sau translatori? >>>Ionuţ Caragea>>>
